Primii medici vaccinați la Târgu Jiu

1

Aproape 1.000 de doze de vaccin anti-Covid-19 au ajuns lun, 4 ianuarie, la Târgu Jiu. Primii medici au fost deja vaccinați. Este vorba de directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, Constantin Mădălin Dinu, medicul epidemiolog Vlăduț Dumitru și de purtătorul de cuvânt al spitalului, dr. Alexandru Nițu.

Din cei 1.332 de angajați ai Spitalului Județean de Urgență, doar 660 au optat pentru vaccinare.

„La nivelul SJU Târgu Jiu, din cele 600 de persoane care s-au programat pentru vaccinare sunt 120 de medici înscrişi pe lista de programare. Aşa cum aţi văzut, a început de astăzi primul vaccin, prima persoană fiind directorul medical. Săptămâna aceasta sunt programate în jur de 300-350 de persoane care să fie vaccinate, este un început, se merge probabil mai greu, dar prima săptămână vor fi 350 de persoane, urmând ca după aceea să fie programat atât personalul medical din spital, cât şi personalul medical de la cabinetele individuale, farmacii şi tot ce înseamnă mediu privat în domeniul sănătăţii”, a declarat managerul SJU Târgu Jiu, Dumitru Vienescu.