Prima persoană care a fost vaccinată anti-COVID. Care e legătura cu Gorjul!

3

Mihaela Anghel, o asistentă medicală de la Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”, a fost prima persoană vaccinată împotriva COVID-19 din România. Asistenta este printre primele cadre medicale care au îngrijit primul pacient confirmat cu COVID-19 din România. Mai exact, pe tânărul de 25 de ani din Gorj, care a fost depistat cu noul coronavirus în luna februarie, după ce a intrat în contact cu un italian pozitiv.

„Cred că a fost cea mai mare emoție pe care am trăit-o, am fost privilegiată că am fost aleasă să fiu prima vaccinată din această țară. Nu am întrebat nici măcar o secundă de ce am fost eu aleasă, pur și simplu am spus da și am ajuns aici. Nu a durut absolut deloc, este cel mai nedureros vaccin pe care l-am făcut până acum”, a declarat Mihaela Anghel, după vaccin.

Mihaela are 26 de ani și lucrează de 4 ani la Institutul Matei Balș. Ea are un mesaj pentru români. „Le transmit să deschidă bine ochii și să vină să se vaccineze și să scăpăm de greutatea asta care ne apasă pe toți și să nu mai aștepte ei sau cei dragi să se îmbolnăvească pentru a înțelege că există această boală”, a transmis asistenta medicală.