Portar de la Pandurii, convocat la națională

2

Federația Română de Fotbal a transmis o nouă convocare pe adresa clubului Pandurii Târgu Jiu, pentru portarul Leonard Aldescu, care este convocat să participe cu lotul naţional Under 18 ani la două meciuri amicale, în Ungaria.

Echipa națională a României U18 (jucători născuți în anul 2003) va efectua un stagiu de pregătire în perioada 13 – 18 martie 2021.

„Reunirea lotului are loc în ziua de 13 martie 2021, la ora 19:00 la C.N.F. Mogoșoaia. Pe perioada desfășurării stagiului de pregătire se va disputa și o dublă amicală în fața selecționatei Under 18 a Ungariei. Aceste meciuri sunt programate in zilele de 16 și 18 martie 2021, la Debrecen. Deplasarea în Ungaria va avea loc la data de 15 martie a.c., revenirea în țară fiind prevăzută imediat după al doilea joc”, anunță clubul Pandurii Târgu Jiu.