Polițist din Gorj, răpus de Covid

0

Un poliţist de la IPJ Gorj, diagnosticat cu Covid-19, a murit duminică seară, anunţă Sindicatul Europol, care afirmă că numărul poliţiştilor infectaţi a depăşit 5000 de cazuri.

„Abia doar ce a fost condus pe ultimul drum colegul nostru de la Braşov, că un alt coleg, Cristian Zanfira din cadrul IPJ Gorj a fost răpus de Covid în această seară. În urma sa a rămas o soţie sfâşiată de durere şi doi copii de numai câţiva anişori. Este dovada clară că poliţiştii, prin natura misiunilor pe care le desfăşoară, sunt printre cei mai expuşi la infectarea cu SARS-COV-2”, precizează sindicaliştii.

Zane, așa cum îi spuneau prietenii, avea 37 de ani.

Sindicatul Europol acuză MAI că evită să prezinte public motivul pentru care refuză testarea celor aflaţi în prima linie.

„Mai mult decât atât, pe lângă gradul mare de expunere, poliţiştii nici nu au fost luaţi în seamă pentru acordarea ”stimulentului de risc” alături de celelalte categorii nominalizate până în prezent, personalul din sănătate, din asistenţă socială sau cadrele didactice. Domnule ministru Vela, câţi poliţişti trebuie să mai ucidă acest virus să luaţi decizia testării? Câte familii vor mai trebui să-şi plângă morţii pentru ca MAI să conştientizeze importanţa testării poliţiştilor? Lipsa de reacţie de care daţi dovadă, vă face autorul moral al morţii al fiecărei pierderi pe care o suferim din rândul cadrelor MAI”, ”, afirmă reprezentanţii sindicatului.