Plângere penală în cazul depozitului ecologic de la Târgu Jiu

1

Depozitul ecologic de deșeuri de la Târgu Jiu este administrat în mod defectuos, așa că nu de puține ori au fost probleme din cauza mirosului emanat de la groapa de gunoi.

După mai multe controale și amenzi, operatorul depozitului ecologic s-a ales cu plângere penală.

„Având în vedere disconfortul creat de depozitul de deșeuri municipale Tg. Jiu asupra locuitorilor din apropiere, Garda de Mediu Gorj a solicitat Administrației Bazinale de Apă Jiu – Craiova un control de specialitate privind managementul apelor uzate, respectiv a levigatului la acest depozit de deșeuri. Rezultatele acestui control au condus la o sesizare penală împotriva operatorului acestui depozit pentru neconformități constatate la legea apelor nr. 107/1996”, a informat Garda de Mediu Gorj.

Substanțele toxice rezultate din fermentarea gunoaielor sun cunoscute sub numele de levigat.

Firma Polaris administrează depozitul ecologic de la Târgu Jiu. În ultimele săptămâni, firma a tot fost amendată de comisarii de mediu din cauza problemelor de la depozitul ecologic.