Percheziții în județul Gorj. O casieră de la un CAR este acuzată că a falsificat peste 60 de împrumuturi

17

Mai multe percheziții au fost efectuate în această dimineață pe raza localităților Bălești, sat Cornești, Târgu Jiu, Rovinari, și Peștișani într-un dosar în care se fac cercetări cu privire la comiterea infracțiunilor de înșelăciune în formă continuată și alte infracțiuni.
Trei persoane sunt puse sub acuzare de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu. Un operator ghișeu la un CAR, cu punct de lucru în Târgu Jiu, care a întocmit în fals 63 de contracte de împrumut pe numele a 53 de persoane de pe raza municipiului Târgu Jiu, folosindu-se de documente falsificate – adeverințe de venit și cupoane de pensie și acte de identitate – puse la dispoziție de doi suspecți, „modalitate prin care a indus în eroare reprezentanții instituției de credit în scopul de a obține pentru sine și pentru ceilalți doi suspecți un folos patrimonial injust, fiind produs un prejudiciu de 886.050 de lei. (…) La domiciliul suspectei A.R. au fost găsite mai multe documente falsificate“, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoriei Târgu Jiu.
Femeia este cercetată pentru comiterea infracțiunilor de fals în formă continuată, fals material în înscrisuri, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals informatic.