Și oraşul Novaci a depășit pragul de trei cazuri de Covid la mia de locuitori. Din 21 octombrie, vreme de două săptămâni, s-au impus următoarele măsuri:
- Se interzice activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor.
- Se interzice organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte.
- Se interzice activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc.
- Se interzice activitatea cu publicul a restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare.
- Se impune purtarea obligatorie a măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise.
- Se impune suspendarea temporară a activităților didactice care presupun prezența “față în față” din unitățile de învățământ și desfășurarea cursurilor în sistem online.
De asemenea, Municipiul Târgu Jiu (1,52 cazuri la mia de locuitori) şi localitatea Albeni (2,48) trebuie să respecte următoarele măsuri:
- Se permite activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06:00-23:00.
- Se permite organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului.
- Se permite activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului.
- Se permite activitatea cu publicul a restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00 – 23.00.
Restricțiile sunt până pe data de 3 noiembrie.