Producătorul polonez de autobuze Solaris Bus&Coach este unic ofertant pentru cele două loturi de troleibuze care vor sosi la Târgu Jiu. „Este vorba de primul proiect cu fonduri europene prin care achiziționăm 20 de troleibuze noi, dintre care 9 cu autonomie extinsă. Am fost anunțat că s-a finalizat termenul în care se puteau depune oferte la Ministerul Dezvoltării, iar unicul ofertant, SOLARIS BUS & COACH, este un producător polonez de vehicule de transport în comun, foarte cunoscut la nivel european și care, în anul 2017, a câștigat prestigiosul premiu „Bus of The Year” cu un autobuz electric de excepție”, a anunțat primarul Marcel Romanescu.
Solaris Bus & Coach este unul dintre cei mai mari producători europeni de autobuze şi troleibuze, construind peste 17.000 de vehicule în 20 de ani de existenţă.
Compania poloneză, membră a grupului CAF Group, are contracte pentru a livra autobuze electrice şi în Varşovia şi Berlin.