Doi componenţi ai staff-ului tehnic al echipei Universitatea Craiova au fost testaţi pozitiv la coronavirus, anunţă miercuri Liga Profesionistă de Fotbal.
“Liga Profesionistă de Fotbal este în măsură să precizeze că, astăzi, miercuri, 16 septembrie, a fost informată de către clubul Universitatea Craiova că, în urma testării întregului lot şi a staff-ului tehnic, în vederea depistării unor infecţii cu noul coronavirus, doi dintre membrii respectivului staff au fost găsiţi pozitiv, iar toţi ceilalţi – negativ”, a comunicat LPF.