Un angajator din Bumbești-Jiu a fost sancționat cu amenda maximă prevăzută de lege – 200.000 de lei – după ce 11 persoane au fost găsite muncind fără contracte individuale de muncă, a anunțat Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Gorj.
Controale intense în luna septembrie
Cazul a fost descoperit în timpul unei serii de verificări derulate de inspectorii de muncă în luna septembrie, perioadă în care ITM Gorj a efectuat 186 de controale în domeniile relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă.
„Un angajator a fost sancționat cu amenda maximă de 200.000 lei, pentru primirea la muncă a 11 persoane fără încheierea contractelor individuale de muncă. Situația a fost constatată pe raza localității Bumbești-Jiu”, se precizează într-un comunicat al instituției.
























