Motru: Primar pentru o zi

0

Tinerii din Motru au parte de o provocare la început de an. Cei interesați de administrație pot lucra, pentru o zi, la primărie, alături de primarul Cosmin Morega.

„Este provocarea pe care o lansez pentru tinerii din Motru cu vârsta cuprinsă între 17-25 ani care își doresc și sunt pasionați de administrație publică, de politică. Mai exact, acești tineri pot depune o solicitare care să cuprindă numele, vârsta și un număr de telefon, la sediul primăriei (secretariat), ori să o trimită pe contul de Facebook “Primăria Municipiului Motru” până la sfârșitul acestei luni. De la 1 februarie, tinerii ce își vor depune solicitările, vor fi prezenți pe rând, timp de 1 zi, alături de mine, la toate activitățile administrative, politice din acea zi”, a anunțat primarul Morega.
Practic, începând cu ora 7.00 și până la 16-20, în funcție de programul zilei, tinerii vor participa activ la activitatea din acea zi. „Doresc acest lucru pentru ca tinerii noștri să poată fi informați de activitatea administrativă direct de la sursă, să vadă problemele cu care ne confruntăm în fiecare zi, modul de rezolvare, pentru a informa la rândul lor și alți colegi/prieteni de aceasta activitate. Am observat o reticență a tinerilor, când vine vorba de primărie, consiliu local, politică, iar prin această acțiune vor putea fi informați despre problemele comunității, ale cetățenilor”, spune Morega.
Cel mai activ tânăr va fi premiat cu o tabletă.