Motociclist rănit pe o stradă din Târgu Jiu

8

Un accident rutier a avut loc ieri pe o stradă din municipiul Târgu Jiu. Un motociclist a intrat în coliziune cu o mașină și a fost rănit.

„Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat, în vârstă de 66 de ani, din Iezureni, în timp ce conducea un autoturism din direcția străzii General Dragalina spre strada Comuna din Paris, la intersecția cu strada Avram Iancu a efectuat manevra de virare la stânga, intrând în coliziune cu un motociclu, condus de un bărbat, în vârstă de 29 de ani, din Tismana, care se angajase în depășire.

În urma impactului a rezultat rănirea bărbatului de 29 de ani, care a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Ambii conducători auto dețineau premise de conducere corespunzătoare și nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

În continuare, polițiștii efectuează verificări în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și circumstanțelor producerii accidentului“, au transmis polițiștii.