Mandate de arestare preventivă în dosarul de tentativă de omor

3

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, au continuat cercetările în cauza privind săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor, iar, în urma administrării probatoriului, au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a trei bărbați, cu vârste cuprinse între 27 și 34 de ani, din municipiul Târgu Jiu și comuna Vladimir, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de favorizarea făptuitorului.

În fapt, cei trei bărbați l-ar fi sprijinit pe bănuitul de 29 de ani, din municipiul Târgu Jiu, după comiterea agresiunii din data de 23 septembrie, să se sustragă de la urmărirea penală.

“Readucem în atenția opiniei publice faptul că bărbatul este în continuare căutat de polițiști și încă o dată facem apel la cetățeni, în cazul în care dețin informații relevante cu privire la locul în care s-ar putea afla bărbatul căutat, să apeleze numărul de urgență 112.”, a transmis IPJ Gorj.

Ieri, cei trei bărbați, cu vârste cuprinse între 27 și 34 de ani, din municipiul Târgu Jiu și comuna Vladimir, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de favorizarea făptuitorului, au fost prezentați instanței de judecată, față de aceștia fiind dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

De asemenea, față de alți doi bărbați, de 29, respectiv 31 de ani, din municipiul Târgu Jiu și comuna Vladimir, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de favorizarea făptuitorului, magistrații au emis mandate de arestare preventivă în lipsă, pentru 30 de zile