Locuitorii din IONEȘTI îl susțin pe Sorin LAMBU la funcția de primar

10

Sorin Lambu, candidatul PSD la funcția de primar a localității Ionești, este vrednic de poziția pe care o deține. De la preluarea mandatului de primar, obiectivul său a fost dezvoltarea localității și a reușit, într-un timp scurt, să facă ceea ce alții nu au putut realiza.

”Nu a fost ușor să fac față tuturor provocărilor, dar am avut întotdeauna parte de susținerea oamenilor din comună. Mă mândresc cu faptul că am reușit să implementez o serie de proiecte foarte necesare comunității pe care o reprezint, iar oamenii sunt extrem de mulțumiți. Am reușit să asfaltăm mai multe drumuri din comună, să extindem rețelele de alimentare cu apă și canalizare, să îmbunătățim sau, acolo unde a fost nevoie, să refacem infrastructura bisericească, medicală, de învățământ, etc. Alături de echipa mea, voi continua să mă implic pentru comunitate”, a declarat Sorin Lambu, primarul localității Ionești.

Localitatea Ionești este un adevărat șantier, iar printre cele mai importante proiecte aflate în derulare se numără:
-Asfaltarea a 16 drumuri comunale în comuna Ionești
– Construirea de parcuri de joaca în toate satele comunei Ionești
– Construirea de capele la bisericile din toate satele comunei Ionești
– Aducerea rețelei de gaze naturale în toate satele comunei Ionești
– Introducerea rețelei de canalizare în satul Iliești
– Asfaltarea drumului de la cimitir în satul Picu.

– Comandat de Partidul Social Democrat – Organizația PSD GORJ
– Executat de SC Obiectiv Mass Media SRL
– CUI mandatar financiar coordonator: 21240002