„Lada de zestre”, expoziția unui băiețel de 10 ani

1

Dragoș Bogdan are 10 ani și este elev la Școala Gimnazială „Ecaterina Teodoroiu” din municipiul Târgu-Jiu. A început să deseneze de la vârsta de 6 ani, iar la 7 ani a avut prima expoziție la sala „Florin Isuf” a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj. Artistul fotograf Teodor Dădălău este cel care a descoperit talentul lui Dragoș.

Dacă la început, Dragoș a desenat numai portret, acum, băiețelul din clasa a IV-a realizează și pictură abstractă. A avut până acum lucrări expuse la Palatul Parlamentului, la Brașov și la Motru.

Dragoș este fiul a doi profesori și este extrem de modest când vorbește de picturile sale.

Pasiunile lui sunt și muzica, fotografia, grafica electronică, computerizată. Dragoș a și creat un joc pentru calculator, de care spune că este foarte mândru, mai ales că a fost conceput după mai multe vizionări pe YouTube.