Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Ivan George-Alexandru (originar din Gorj), fost director general și comercial în cadrul Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB), pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- complicitate la trafic de influență,
- trafic de influență, folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii dacă este săvârşită în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.
În rechizitoriul întocmit de procurorii anticorupție s-a reținut următoarea stare de fapt:
În intervalul 11 – 14 ianuarie 2022, o persoană trimisă în judecată anterior (comunicat 608/VIII/3 din 24 mai 2023), prin intermediul inculpatului Ivan George-Alexandru, ar fi pretins de la angajatul unei societăți comerciale (martor în cauză) o sumă de 10.000.000 euro, lăsând să se creadă că ar avea influență asupra ministrului transporturilor și promițând că îl va determina pe acesta să îndeplinească acte ce intră în îndatoririle lui de serviciu, în legătură cu prelungirea pe o perioadă de cinci ani de zile a contractului de asociere în participațiune pentru exploatarea unor spații comerciale, încheiat între CNAB și societatea unde lucra martorul.
În data de 3 octombrie 2022, același inculpat trimis în judecată anterior, împreună cu Ivan George-Alexandru, ar fi pretins de la aceeași persoană, o sumă necuantificată inițial, lăsând să se creadă că ar avea influență asupra directorului general al CNAB și asupra ministrului transporturilor și promițând că îi vor determina pe aceștia să îndeplinească acte ce intră în îndatoririle lor de serviciu, în legătură cu prelungirea pe o perioadă de 1 an de zile a contractului de asociere în participațiune pentru exploatarea spațiilor comerciale încheiat între CNAB și societatea unde lucra martorul. Cuantumul pretinderii a fost individualizat în data de 05 octombrie 2022 la suma de 1.200.000 de euro și adus la cunoștința martorului de către inculpatul Ivan George-Alexandru.