Program de reintegrare socială pentru șoferii problematici din Gorj

Serviciul de Probațiune Gorj derulează în colaborare cu Serviciul Rutier şi Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, programul de reintegrare socială „ÎN SIGURANŢĂ LA VOLAN. STOP ACCIDENTELOR!”

Programul se desfășoară în perioada 06.09.2023 – 18.10.2023 și se adresează persoanelor aflate în evidența Serviciului de Probațiune Gorj care au comis infracţiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, cum ar fi: conducerea unui vehicul fără permis, conducerea unui autovehicul neînmatriculat sau cu număr fals de înmatriculare, părăsirea locului accidentului sau alte infracțiuni care se datorează necunoașterii sau ignorării normelor de circulație rutieră, în anumite situații săvârșite în asociere cu consumul de alcool sau droguri.

În cadrul ședințelor programului „ÎN SIGURANŢĂ LA VOLAN. STOP ACCIDENTELOR!” vor fi consiliate 33 de persoane sancționate aflate în evidența serviciului nostru, cu privire la informații de natură juridică și comportamentală, prin exercițiile și subiectele abordate urmărindu-se dezvoltarea unor atitudini favorabile respectării legislației rutiere, precum și conștientizarea factorilor care îi predispun la comiterea de infracțiuni. Temele principale ale programului sunt:

          legislația rutieră;

          comportamentul neadecvat la volan – cauze și consecințe;

          efectele consumului de alcool/droguri la volan;

          factorii de risc și pașii spre infracțiune;

          alternativele la infracțiune;

          conducerea preventivă;

          perspectiva victimei.