Umilință pentru Pandurii

Pandurii Târgu Jiu a suferit o mare umilință în prima etapă din play-out. Pandurii a fost învinsă de Comuna Recea, cu scorul de 5-0. După înfrângerea suferită, antrenorul Cojocaru a declarat: ,,Este foarte greu să câştigi aici, dar asta nu le ia din merite gazdelor. Felicitări pentru atitudine, dar să joci fotbal pe asemenea teren este foarte, foarte greu. Nu am avut o atitudine corespunzătoare şi asta s-a văzut”, a spus Cojocaru, căruia fanii echipei din Târgu Jiu îi cer demisia.

Două dintre goluri au fost marcate, în repriza secundă, de foștii ”panduri” Gabriel Oiță (50) și Ciprian Brata, ultimul marcând din penalty, în prelungiri.

Etapa viitoare, Pandurii (13 puncte) va juca, sâmbătă, de la ora 11:00, pe teren propriu, cu CSM Slatina (15 puncte).