Depozitul Polaris, închis până pe 16 aprilie

Tribunalul Gorj a amânat decizia în cazul depozitului ecologic de la Târgu Jiu, căruia autoritățile de mediu i-au suspendat autorizația.

„Admite cererile de amânare formulate în cauză şi acordă termen de judecată la data de 16.04.2021”, a decis, vineri, Tribunalul Gorj.

Tot astăzi a avut loc a doua vizită a comisiei formate din reprezentanţi de la mai multe instituţii abilitate la depozitul de deşeuri din municipiul Târgu Jiu, în vederea monitorizării lucrărilor de conformare dispuse de Garda de Mediu cu privire la reducerea poluării. „Am constatat că investiţia se află tot în faza de documentaţiei şi este în curs achiziţia echipamentelor necesare. Reprezentanţii operatorului au dat asigurări că lucrările efective vor începe săptămâna viitoare”, a anunțat prefectul Corneliu Răducan Morega.

În același timp, primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a anunțat că cetățenii din oraș nu plătesc în plus pentru colectarea gunoiului menajer.

„Imediat după decizia instanței prin care se amână pronunțarea în privința autorizației de funcționare a depozitului de gunoi, m-am întâlnit cu reprezentanții Polaris și, în urma discuțiilor, s-a luat hotărârea ca toate costurile suplimentare să fie suportate de societate, până în data de 16 aprilie. Între timp, societatea care administrează depozitul de gunoi și-a luat angajamentul să ia măsurile necesare, în așa fel încât groapa de gunoi să întrunească toate condițiile prevăzute de lege și să-și reînceapă activitatea cât mai curând posibil”, a transmis primarul.