Restaurant amendat cu 10.000 de lei

Inspectorii Direcției Sanitar Veterinare Gorj au aplicat, săptămâna trecută, șase sancțiuni contravenționale, în cuantum de 19.600 lei, unor obiective supuse controlului situate în Motru, Tismana și Târgu Jiu.

Cea mai mare amendă, de 10.000 de lei, a fost aplicată unui restaurant, pentru depozitarea nesectorizată a produselor alimentare în spațiile frigorifice ale unității. Concret, materiile prime (carne de porc, mezeluri) erau depozitate alături de ciorbe și preparate culinare porționate.

Amenzi au primit și două brutării. Una dintre ele a fost sancționată cu 5.000 de lei, pentru depozitarea necorespunzătoare a materiei prime (făină albă) într-o magazie improvizată, fiind depășită capacitatea de depozitare, iar navetele pentru pâine erau neigienizate.

Pe picior greșit a fost prinsă și o altă brutărie. În acest caz amenda a fost de 1.200 de lei întrucât personalul manipula produsele alimentare fără a purta echipament complet de protecție sanitară.

Mai mult, proprietarul unei exploatații non-profesionale de suine a fost amendat cu 1.500 de lei pentru necrotalierea animalelor deținute.

O altă amendă de 1.500 de lei a fost aplicată proprietarului unui mijloc de transport al produselor alimentare, pentru transportul pâinii și produselor de panificație cu un mijloc de transport neînregistrat sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor.

Nu a scăpat de amendă nici proprietarul unei exploatații non-profesionale de caprine. Acesta a fost sancționat cu 400 de lei pentru nerespectarea condițiilor de bunăstare a animalelor.