Accident rutier, vineri, în comuna Aninoasa.
Potrivit poliției, un bărbat de 44 de ani, din comuna Aninoasa, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 661, din direcția comunei Țânțăreni către orașul Târgu Cărbunești, „s-ar fi angajat în depășirea unui autocamion staționat, semnalizând intenția de a vira spre stânga pe un drum comunal, moment în care, concomitent cu aceasta manevră, s-ar fi angajat în depășirea sa un autoturism condus de un bărbat, de 45 de ani, din comuna Turburea”.
În urma impactului, autoturismul condus de bărbatul de 45 de ani a intrat în coliziune cu un cap de pod și cu un autoturism care se afla staționat pe un podeț, rezultând rănirea unui bărbat, de 45 de ani, din comuna Turburea, pasager în autoturism.
Bărbatul rănit a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.