Ultima zi a proiectului cultural „Peștișani – Acasă la Brâncuși. 150 de ani de artă și genialitate” a oferit la Hobița o seară cu adevărat specială, în care patrimoniul, arta vizuală și muzica s‑au împletit în locul în care s‑a născut și a prins contur geniul lui Constantin Brâncuși.
Expoziția foto-documentară „Muzele” – un omagiu adus inspirației feminine din opera lui Brâncuși
Manifestările au început la ora 19:00, cu vernisajul expoziției foto‑documentare „Muzele”, o colecție de 20 de printuri digitale dedicate femeilor care au inspirat creația brâncușiană și sculpturilor născute din aceste întâlniri artistice.
Evenimentul a fost onorat de prezența Excelenței Sale Carlos Alejandro Poffo, ambasadorul Argentinei în România, aflat pentru a treia oară la Hobița. Diplomatul a apreciat atât conceptul expoziției, cât și valoarea culturală a proiectului.
Concert cameral susținut de Orchestra de Cameră „Lira Gorjului”
Programul muzical a fost deschis de Orchestra de Cameră „Lira Gorjului”, dirijată de profesorul Florin Berculescu, care a oferit un recital de înaltă ținută artistică. Publicul numeros a răsplătit prestația cu aplauze îndelungate.
Momentul culminant: concertul „Muzele” din Turneul Stradivarius 2026
La ora 20:30, atmosfera a atins apogeul odată cu concertul „Muzele”, parte din Turneul Stradivarius 2026, susținut de Alexandru Tomescu și invitații săi.
Curtea Casei Muzeu „Constantin Brâncuși” din Hobița s‑a dovedit neîncăpătoare pentru sutele de spectatori veniți să asculte, într‑o liniște impresionantă, sunetul inconfundabil al viorii Stradivarius, într‑un spațiu încărcat de memorie, simbol și emoție.
























