Fiu de judecătoare, încătușat. A ucis o femeie și a fugit

12

O femeie, de 52 de ani, din Novaci, a murit după ce a fost lovită de un autoturism condus de un șofer care a părăsit locul accidentului.

Femeia se deplasa, miercuri seara, ca pieton, pe marginea șoselei, împreună cu fiul de 16 ani. Victima a fost transportată la spital, însă nu a mai putut fi salvată.

Polițiștii au identificat autoturismul implicat în producerea evenimentului rutier, cât și persoana bănuită că l-ar fi condus, respectiv un tânăr, de 25 de ani, din orașul Novaci.

Este vorba de Mihai Dafinescu, fiul judecătoarei Elena Dafinescu, președintele Judecătoriei Novaci.

Tânărul s-a prezentat abia joi dimineață la Poliția Novaci. A fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,05 mg/l alcool pur în aerul expirat, semn că se urcase băut la volan. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat vineri procurorilor gorjeni cu propunere de arestare preventivă.

Femeia se întorcea de la serviciu, împreună cu fiul ei de 16 ani pe care îl creștea singură. Tatăl adolescentului s-a prăpădit acum doi ani.

Mihai Dafinescu a mai avut probleme cu legea. Anul trecut, tânărul a fost reținut pentru viol, însă a fost plasat sub control judiciar. Acuzația a venit chiar din partea fostei sale iubite.