Un elev de 14 ani din Târgu Jiu a demonstrat o ambiție remarcabilă, participând la Olimpiada Națională de Informatică chiar din salonul de spital, la scurt timp după o intervenție chirurgicală de urgență.
Darius Andrei Tănăsoiu, elev al Colegiul Național „Spiru Haret”, este internat în cadrul Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu, după ce a suferit o operație de peritonită. Cu toate acestea, tânărul nu a renunțat la competiția academică și a susținut proba din cadrul olimpiadei direct de pe patul de spital.
Rezultatul obținut a fost unul foarte bun, elevul reușind să se califice la barajul pentru selecția lotului național de juniori la informatică.
Pe 25 martie, Darius a susținut și proba decisivă pentru selecția în lotul național, tot din spital. Pentru a face posibilă participarea, reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Gorj, conducerea colegiului și reprezentanții spitalului au colaborat pentru a asigura condițiile necesare desfășurării examenului în salon, inclusiv supravegherea video și prezența unei comisii.
Medicii și personalul Secției Chirurgie Generală I, unde este internat elevul, l-au felicitat pentru determinarea și rezultatele obținute.
„Te felicităm cu toții, Darius! Ești un model demn de urmat!”, au transmis reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.





















