Mai mulți elevi au participat la un eveniment organizat în aer liber de Ziua Națională Constantin Brâncuși, la temperaturi de zero grade, în centrul orașului Târgu Jiu. Acțiunea a coincis și cu vizita făcută de către ministrul Culturii, Natalia Intotero. A fost adusă o masă la care mai mulți elevi de la diverse școli și licee, în special de la Liceul de Arte, au desenat la temperaturi scăzute, având pe ei geci și căciuli, după cum se poate observa din fotografiile postate pe Facebook. Ministra Culturii Natalia Intotero apare în mai multe fotografii privindu-i pe elevi cum desenează.
În mai multe fotografii postate pe pagina de Facebook a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj se pot vedea câțiva elevi, unii care poartă geci și căciuli care stau la o masă pusă pe scările din fața Centrului și desenează din teme inspirate de Constantin Brâncuși.
Și în fața sediului Bibliotecii Județene „Christian Tell“ au fost prezenți cursanți de la Școala Populară de Artă Târgu Jiu, care asu interpretat mai multe melodii populare.
Ministrul Culturii a folosit denumirea greșită a Coloanei fără Sfârșit
Într-o postare pe Facebook, ministrul Culturii a folosit denumirea greșită a celeie mai cunoscute opere a lui C-tin Brâncuși: „Coloana Infinitului“: „Opera lui Constantin Brâncuși nu aparține doar trecutului, ci și viitorului. La 149 de ani de la nașterea sa, capodoperele sale continuă să inspire și să definească esența identității românești. „Coloana Infinitului”, „Masa Tăcerii” și „Poarta Sărutului” nu sunt doar sculpturi, ci punți între tradiție și modernitate, între România și lume. O zi petrecută în lumea lui Brâncuși este balsam pentru suflet“.
Gafe au fost comise și de autoritățile locale. Astfel, pe afișul privind evenimentele dedicate Zilei Naționale Constantin Brâncuși apare de patru ori denumirea inexactă a străzii care unește operele lui Brâncuși din Târgu Jiu. Strada se numește Calea Eroilor, iar pe afiș apare axa Calera Eroilor.