DSP a închis târgul de la Peșteana-Jiu

5

Inspectorii Direcției de Sănătate Publică Gorj au decis suspendarea activității Târgului săptămânal Peșteana-Jiu pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 16 august. Totodată, a fost aplicată și o sancțiune contravențională în valoare de 3.000 de lei din cauza nerespectării normelor de igienă în vigoare pentru diminuarea riscurilor privind sănătatea publică.

În această lună, inspectorii din cadrul Direcției de Sănătate Publică Gorj au desfășurat mai multe acțiuni de inspecție și control privind verificarea măsurilor instituite pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Au fost verificate 44 de unități de alimentație publică (terase și retaileri), două unități sanitare cu paturi, două unități de transport în comun, un centru de permanență și un târg comunal. Pentru neconformitățile constatate au fost aplicate 32 de sancțiuni contravenționale în valoare de 50.100 de lei.

Principalele nereguli depistate: cantități insuficiente de produse dezinfectante; lipsa paravanului despărțitor între șofer și pasageri; neefectuarea termometrizării; nerespectarea măsurilor de protecție individuală și neefectuarea operațiunilor de curățenie și dezinfecție conform normelor igienico-sanitare”, a transmis DSP Gorj.