Donații din partea polițiștilot locali pentru trei familii sărmane din Târgu Jiu

11

Trei familii sărmane din municipiul Târgu Jiu au fost ajutate de polițiștii locali să petreacă așa cum se cuvine sărbătorile pascale. Polițiștii locali au empatizat cu aceste familii și le-au adus o bucurie înainte de sărbătoarea Paștelui.

„În pragul sărbătorilor pascale, poliţiştii locali din Târgu Jiu păstrează tradiția anilor precedenți, dorindu-și să fie mai aproape de familii aflate în dificultate. Colegii noștri au dăruit, cu mult drag, produse tradiţionale, dulciuri și jucării și au primit în schimb multe zâmbete și îmbrățișări calde“, au transmis reprezentanții Poliției Locale Târgu Jiu.