Detalii tulburătoare în cazul asistentei din Târgu Jiu găsită moartă în locuință

117

Noi informații ies la iveală în cazul Andreei Georgiana, asistenta medicală în vârstă de 31 de ani din Târgu Jiu care a fost găsită moartă în apartamentul său. Potrivit unor informații apărute în spațiul public, tânăra ar fi trecut printr-un episod traumatic cu doar câteva luni înainte de tragedie.

Conform Antena 1, în urmă cu aproximativ patru luni, femeia s-ar fi aflat într-un club din municipiu, unde ar fi fost drogată și ulterior violată de trei bărbați. Tânăra ar fi depus inițial plângere la poliție, însă a revenit a doua zi asupra declarațiilor și și-ar fi retras reclamația, spunând că a exagerat și că nu a fost agresată sexual. În aceste condiții, dosarul a fost clasat.

Există însă suspiciuni că femeia ar fi fost presată să își modifice declarațiile, fiind amenințată că ar putea pierde custodia fetiței sale.

Tragedia a fost descoperită chiar de tatăl tinerei, care a mers la locuința acesteia după ce nu mai reușea să ia legătura cu ea. Bărbatul a fost cel care a alertat autoritățile.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Gorj au transmis că apelul la 112 a fost făcut în dimineața zilei de 6 aprilie.

„La data de 6 aprilie 2026, în jurul orei 11:40, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apel 112, de un bărbat, cu privire la faptul că a găsit-o pe fiica sa decedată la adresa de domiciliu.

Patrula de siguranță publică s-a deplasat la fața locului, împreună cu un echipaj de ambulanță, cei din urmă efectuând manevre de resuscitare, însă, din păcate, a fost declarat decesul femeii de 31 de ani.

În urma examinării vizuale a cadavrului nu s-au constatat leziuni vizibile la nivelul capului, trunchiului și membrelor. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzei decesului“, au transmis polițiștii.

În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar ancheta continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs decesul.