Cum va începe școala. Anunțul autorităților

2

Distanțarea socială, purtarea măștii și dezinfecția rămân regulile de aur și în școli, a anunțat ministrul Sănătății.

Nelu Tătaru a spus că majoritatea unităților de învățământ vor putea începe orele în scenariul I, adică elevii vor veni la școală. Va fi însă nevoie de circuite separate în școli, pentru a se evita aglomerațiile, precum și de orare special alcătuite, pentru a fi evitate aglomerările în pauze.

Masca va fi obligatorie, mai puțin pentru copiii de la grădiniță, cei cu vârste până în 5 ani.

Părinții nu vor mai trebui să completeze declarația pe propria răspundere, dar vor fi responsabili de triajul observațional. În caz că semnalează simptome, copilul va ajunge și la triajul epidemiologic, făcut de personal specializat, într-o zonă delimitată și izolată. Nicio decizie în ceea ce-l privește pe elev nu va fi luată fără acordul părintelui.

Pe 7 septembrie, INSP va face publică evaluarea epidemiologică la fiecare unitate administrativ-teritorială. Fiecare din acestea va primi evaluarea în funcție de care se va face deschiderea anului școlar, pentru fiecare școală.

Pe 10 septembrie, consiliile de administrație ale unităților școlare vor prezenta Comitetelor județene pentru situații de urgență, DSP-urilor și Inspectoratelor școlare scenariul la care s-au hotărât. Evaluarea în teritoriu se face de către DSP-uri, ISJ-uri, sub coordonarea Comitetelor județene pentru situații de urgență.