Cele două formații care reprezintă județul Gorj în Liga 3, CSM Târgu Jiu și Vulturii Fărcășești, se vor duela miecuri, 29 iulie, în Turul I din Cupa României.
Meciul este programat de la ora 17.30 pe Stadionul “Constantina Diță”.
Trupa lui Mario Găman va disputa sâmbătă, 25 iulie, primul amical al verii, împotriva echipei Minerul Lupeni.
În schimb, băieții lui Daniel Bălașa au fost învinși, la Slatina, de CSM, în prima partidă de verificare din această perioadă, scor 1-0.
“Chiar dacă suntem într-o fază de acomodare și în plin program de pregătire fizică, vom trata jocul foarte serios. Am simțit grupul foarte implicat, cu o dorință foarte mare de a crește nivelul. Am mare încredere în acest grup, iar acum trebuie să dovedim și pe teren acest lucru. Întâlnim o echipăm tot din Gorj, pe care vreau să o felicit pentru parcursul de anul trecut, o echipă care a pierdut doar un singur jucător de bază, pe Bubuioc, și în schimb a adus 5 jucători, atât seniori, cât și juniori. Cred că sunt mult mai puternici ca anul trecut”, a declarat antrenorul de la Târgu Jiu pentru site-ul oficial al clubului.
























