Copilul în vârstă de nici 3 ani, care a fost dat dispărut sâmbătă, în jurul orei 17,00 de către bunicii săi, a fost găsit teafăr la aproximativ doi kilometri de casă.
Micuțul a fost găsit de unul dintre poliţişti, fiind preluat ulterior de un echipaj medical pentru îngrijiri medicale, având în vedere orele petrecute în frig. Copilul urca o coastă atunci când a fost găsit.
„Poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Bumbești Jiu au fost sesizaţi de un bărbat de 48 de ani, din comuna Schela, cu privire la faptul că nepotul său, în vârstă de 2 ani şi 7 luni, care era în supravegherea bunicii, nu a mai fost găsit de către aceasta. Forţe de amploare ale poliţiei efectuează activităţi de căutare a minorului”, anunțase IPJ.
La căutări au participat şi salvamontişti.