Computer tomograf pentru spitalul din Turceni

0

Primăria Turceni vrea fonduri europene pentru dotarea spitalului. „Al doilea mare proiect ce vizează dotarea Spitalului Orășenesc Turceni a fost depus și așteptăm aprobarea Ministerului Fondurilor Europene pentru obținerea de fonduri nerambursabile în valoare totală de aproximativ 110 miliarde lei”, a anunțat primarul Cristina Cilibiu.

Proiectul presupune, în principal, dotarea spitalului cu echipamente și aparatură ce vor asigura desfășurarea în siguranță a actului medical în contextul pandemic.

Este vorba de un computer tomograf, ecograf 4D, aparat radiologie digital, analizor DIMERI, CKMB, PRESEPSINA, analizor urinar pentru toxicologie, monitoare funcții vitale, aparat anestezie, ventilator mecanic, aparat radiologie mobil, mașini de spălat cu barieră septică, precum și alte aparate și materiale de protecție necesare activității cadrelor medicale.