Capacitatea de producţie a Complexului Energetic Oltenia nu se va schimba în mod semnificativ în urma restructurării, arată Comisia Europeană în scrisoarea prin care motivează de ce a început investigaţia aprofundată cu privire la ajutorul de stat pe care îl solicită România prin planul de restructurare a producătorului de energie.
“Referitor la reducerea capacităţii de producţie a societăţii CE Oltenia (prin închiderea unităţilor de ardere a lignitului) cu 1.605 MW până la sfârşitul anului 2025 şi la închiderea minelor de lignit, pierderile astfel înregistrate în capacitatea totală de producţie a societăţii CE Oltenia vor fi compensate în mare măsură prin instalarea noilor centrale fotovoltaice şi hidroelectrice (119 MW până la sfârşitul anului 2025), precum şi a unităţilor alimentate cu gaz (1.325 MW începând din 2026). Prin urmare, capacitatea totală de producţie a societăţii CE Oltenia nu se va schimba în mod semnificativ”, au subliniat oficialii CE.
Potrivit scrisorii, CE Oltenia arată că până în 2022 singura sursă de producere a energiei electrice va fi lignitul. În 2022 şi 2023 societatea va adăuga treptat alte surse de producere de energie, cum ar fi energia fotovoltaică şi energia hidroelectrică, însă scăderea reală a vânzărilor de energie obţinută pe baza lignitului este prevăzută să aibă loc abia începând din 2026, când vor fi instalate două unităţi alimentate cu gaz natural la SE Turceni şi la SE Işalniţa. Începând cu 2026, structura energiei produse va fi: 41% energie din lignit, 53% din gaz şi restul din surse fotovoltaice şi hidroelectrice.
Comisia mai arată că veniturile pe care le preconizează compania sunt incerte, pentru că se bazează pe o modificare a legislaţiei care, la rândul ei, nu a primit aprobare de la Bruxelles.