Colțul unei bănci din Ansamblul monumental Calea Eroilor s-a desprins. Polițiștii fac cercetări

13

Colțul băncii aflată lângă Poarta Sărutului, parte din Ansamblul monumental „Calea Eroilor“, aflat în patrimoniul UNESCO, s-a desprins.

Bucata desprinsă ar fi fost depozitată inițial la magazinul de suvenire, iar a doua zi a fost dusă la Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” și urmează să fie repusă la loc de un restaurator.

Cornel Mihalache, directorul Centrului de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși”, nu a explicat ce s-a întâmplat.

Un angajat al Centrului a explicat că așa lucrează travertinul din care este realizată opera și că va fi pus la loc.

Polițiști gorjeni au deschis un dosar penal pentru distrugere: „La data de 23 februarie 2026, în urma unor apariții în mediul online, privind dislocarea unei bucăți din banca de piatră, parte a Ansamblului Monumental ,,Calea Eroilor” din Târgu Jiu, obiectiv aflat în Patrimoniul UNESCO, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Gorj s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de distrugere.

În continuare, polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și circumstanțelor producerii degradării monumentului, fiind luate în considerare inclusiv condițiile meteorologice nefavorabile.

Fragmentele desprinse din monument au fost recuperate de către reprezentanții Centrului de Cercetare, Documentare și Promovare ,,Constantin Brâncuși”, în vederea recondiționării și restaurării lucrării“, au transmis reprezentanții Poliției Gorj.