Județul Gorj se află sub avertizări de vreme severă în următoarele zile, după ce Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare valabilă de vineri, 21 noiembrie, ora 10.00, până duminică, 23 noiembrie, ora 14.00. Perioada va fi marcată de ploi importante cantitativ, precipitații mixte, ninsori, intensificări ale vântului și o răcire accentuată a vremii.
În întreaga țară sunt prognozate acumulări de apă între 10 și 15 l/mp, însă în nordul Olteniei – inclusiv în Gorj – cantitățile pot ajunge la 20–30 l/mp, iar izolat chiar la peste 60 l/mp. Precipitațiile vor începe sub formă de ploaie, însă sâmbătă seara, în mai multe regiuni, inclusiv zonele de deal din județele apropiate, pot apărea lapoviță, ninsoare și depuneri izolate de polei.

La munte, în special pe crestele din Carpații Meridionali, ninsorile vor deveni predominante în noaptea de sâmbătă spre duminică, cu depunere de strat consistent de zăpadă. Vântul va avea intensificări, iar în zona înaltă rafalele pot atinge 70–90 km/h.
Pe lângă informarea generală, Gorjul se află și sub cod galben de ploi abundente, în vigoare de vineri, 21 noiembrie, ora 10.00, până sâmbătă, 22 noiembrie, ora 10.00. În zona montană a județului Gorj, dar și în Vâlcea, Argeș, Hunedoara, Alba și Sibiu se vor acumula 25–30 l/mp, local chiar peste 40 l/mp.
Autoritățile recomandă atenție sporită în zonele expuse, unde cantitățile importante de precipitații pot favoriza creșteri de debite pe râuri, scurgeri de pe versanți și dificultăți în trafic.























