Ceremonie militară la Târgu Jiu: Batalionul 24 Infanterie „Ecaterina Teodoroiu” primește Drapelul de Luptă

71

Municipiul Târgu Jiu va găzdui vineri, 19 decembrie, o serie de activități militare și comemorative prilejuite de înmânarea Drapelului de Luptă Batalionului 24 Infanterie „Ecaterina Teodoroiu”. Evenimentele se vor desfășura la intersecția străzii Geneva cu Calea Eroilor, fiind deschise publicului larg.

În intervalul orar 12:00–15:00, va fi organizată o expoziție cu standuri de prezentare tehnică și echipamente din dotarea structurilor Brigăzii Multinaționale Sud-Est. Momentul central al zilei va avea loc între orele 12:00 și 12:45, când se va desfășura ceremonialul militar-religios de înmânare a Drapelului de Luptă.

Ceremonialul va include primirea raportului de către persoana oficială, trecerea în revistă a formației, sosirea Drapelului de Luptă și prezentarea onorului, oficierea serviciului religios, citirea Decretului prezidențial, înmânarea Drapelului comandantului batalionului, defilarea Gărzii Drapelului, introducerea acestuia în formație și alocuțiunea oficială privind semnificația momentului.

„La ceremonial vor participa oficiali ai Ministerului Apărării Naționale, oficialități locale, reprezentanții asociațiilor cadrelor militare în retragere și rezervă. Instituția Prefectului – Județul Gorj invită cetățenii să participe la aceste activități dedicate înmânării Drapelului de Luptă Batalionului 24 Infanterie „Ecaterina Teodoroiu”. Poliția Rutieră va dispune măsuri pentru asigurarea fluxului în trafic și informarea conducătorilor auto asupra restricțiilor rutiere, din zona străzilor Geneva și Calea Eroilor“, au transmis reprezentanții Prefecturii Gorj.

Autoritățile recomandă participanților să țină cont de eventualele restricții de circulație instituite temporar în zona desfășurării evenimentului.