Când va fi numit prefectul de Gorj

0

Prefectul de Gorj ar putea fi numit abia după data de 9 martie. USR va pune prefectul de Gorj, în partid desfășurându-se deja o procedură de selecție pentru nominalizarea viitorului reprezentant al Guvernului în teritoriu.

„Este în desfășurare o procedură de selecție pentru cei care și-au manifestat intenția în acest sens. Procedura a fost deschisă pentru persoanele din partid. Am primit aplicație și din partea unei persoane din Gorj, din afara partidului. Numirea prefectului nu va putea fi făcută mai devreme de 9 martie, pentru că doar ce s-a publicat în Monitorul Oficial decizia Guvernului ca persoanele care ocupă funcția de prefect să nu mai fie înalți funcționari publici și sunt 30 de zile pentru ca ea să intre în vigoare”, a afirmat deputatul USR Gorj, Radu Miruță.

Guvernul a aprobat în ședința din 27 ianuarie proiectul de OUG care prevede modificarea statutului prefectului și subprefectului, astfel încât aceștia să nu mai fie înalt funcționari publici, ci să aibă funcție de demnitate publică. Prefecţii şi subprefecţii îşi vor păstra calitatea de înalt funcţionar public doar pentru o perioadă de maxim 30 zile de la intrarea în vigoare a actului normativ.