Bărbatul care i-a încredința mașina fiului său a fost reținut. Minorul a fost urmărit de polițiști

8

Un bărbat de 39 de ani, din localitatea Peșteana, care i-a încredințat mașina fiului său de 14 ani a fost reținut de polițiști. Minorul a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor și a fost urmărit.

„La data de 7 aprilie 2026 au fost continuate cercetările față de un tânăr de 14 ani și un bărbat de 39 de ani, privind săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și încredințarea unui autovehicul unei persoane care nu deține permis de conducere.

În urma cercetărilor, față de bărbatul de 39 de ani, din Peșteana Jiu a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Gorj.

Amintim faptul că la data de 6 aprilie 2026, în jurul orei 02:10, polițiști din cadrul Poliției Orașului Rovinari au depistat în flagrant delict un minor, de 14 ani, din Peșteana-Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe DN 66 în comuna Bâlteni, fără a deține permis de conducere.

Minorul nu a oprit la semnalul regulamentar de oprire efectuat de polițiști, a mărit viteza și a continuat deplasarea pe o distanță de aproximativ 2 km, după care a părăsit DN 66 și a rămas în pană pe un drum agricol.

În momentul opririi, minorul a fost identificat pe locul conducătorului auto, iar în locul din dreapta față a fost identificat tatăl acestuia, de 39 de ani, din aceeași localitate.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și încredințarea unui autovehicul unei persoane care nu deține permis de conducere“, au transmis oamenii legii.