Au început înscrierile în programul „Casa Verde Fotovoltaice 2023”

3

Astăzi, 19 mai 2023, a demarat sesiunea de înscriere a persoanelor fizice în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională – Casa Verde Fotovoltaice, pentru Regiunea Sud Vest – judeţele Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea

Acestei regiuni i-a fost alocată suma de 174.300.000 lei. Subvenția oferită fiecărui beneficiar în parte se ridică la valoarea de 20.000 lei, bani oferiți de Administrația Fondului pentru Mediu.

Aproximativ 87.500 de gospodării ar urma să beneficieze de sprijin financiar prin acest program, a cărui valoare totală se ridică la suma de două miliarde de lei. Prin acest program, gospodăriile din întreaga țară fac efortul de a-și reduce costurile cu factura la energie.

Până în prezent, în cele două sesiuni de finanţare ale programului „Casa Verde Fotovoltaice” au fost aprobate 55.000 de dosare.