Scandal la Aninoasa, unde Apele Române Jiu au sesizat Parchetul după ce au descoperit că sistemul de alimentare cu apă și canalizare al comunei a fost realizat fără autorizație de gospodărire a apelor.
„Legea trebuie respectată de toți, în primul rând de autoritățile locale! (…) Verificările au confirmat existența unui sistem de alimentare cu apă și canalizare realizat fără autorizație de gospodărire a apelor. Pentru această faptă gravă, a fost întocmit dosar penal, iar cercetările vor fi continuate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Cărbunești“, au transmis reprezentanții ABA Jiu.
Ce spune primarul comunei Aninoasa
Edilul Marius Dimulescu recunoaște că sistemul de canalizare nu funcționează și că unele gospodării s-au racordat ilegal, ceea ce atrage riscul unor noi dosare penale.
„Nu funcționează sistemul de canalizare. Au lăsat măsura identificării celor care s-au branșat ilegal, deoarece riscă dosare penale“, a declarat acesta.
În privința alimentării cu apă, primarul susține că se află în proces de reavizare:
„Au fost obținute inițial autorizațiile, doar că acestea trebuie reînnoite. Suntem în prezent în proces de reavizare“, a mai precizat Dimulescu.






















