Inspectoratul Școlar Județean Gorj a demarat o anchetă la centrul de examinare numărul 2773, după ce subiectele de la proba de Matematică de la Evaluarea Națională au apărut în presă, după ora 10, în timp ce proba încă se desfășura. Subiectele erau marcate cu numărul centrului de examinare respectiv.
Ionuț Catrina, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Gorj, a declarat pentru Edupedu.ro că o echipă de inspectori s-a deplasat la centrul respectiv și verifică situația: „S-a demarat procedura de verificare, pe măsură ce se va stabili cine este vinovat (…) se vor lua măsurile de rigoare, poate cu implicarea organelor de anchetă penal. Când am luat imediat legătura cu cu cei care sunt în comisia județeană, deja se deplasau către centrul respectiv. S-a demarat procedura de verificare, pe măsură ce se va stabili cine este vinovat și presupun, dacă se verifică și se verifică, din moment ce există documentul respectiv, în spațiul public se vor lua măsurile de rigoare, poate cu implicarea organelor de anchetă penală. Asta n-avem de unde să știm în momentul acesta. Nu știu dacă Inspectoratul Școlar în momentul acesta a sesizat poliția. Cu siguranță e un incident regretabil pe care niciun om care lucrează în sistemul de educație nu și-l dorește. Vedem mai exact cum stau lucrurile, ce putem să vă spunem, cu siguranță, cei care au greșit vor plăti”, a spus pentru Edupedu.ro, purtătorul de cuvânt al ISJ Gorj, Ionuț Catrina.