Amenzi împărțite la înmormântare

3

Un tânăr de 35 de ani, din Gorj, care a murit de COVID a fost înmormântat cu lăutari. Peste 100 de oameni care au încălcat măsurile de distanțare socială l-au condus la cimitir.

„Având în vedere aspectele apărute în spațiul public, privind înmormântarea unui bărbat de 35 de ani, din municipiul Târgu Jiu, polițiștii au demarat verificări pentru identificarea persoanelor care nu au respectat prevederile legale și recomandările polițiștilor, cât și pentru luarea măsurilor legale”, a anunțat IPJ Gorj.

Polițiștii au monitorizat situația încă din seara de 2 martie, când bărbatul a decedat la spital, întrucât mai mulți membri ai familiei erau prezenți la unitatea medicală.

În ziua înmormântării, polițiștii au fost prezenți la locuința persoanei decedate și pe traseul cortegiului funerar, către cimitir și au desfășurat activități pentru ca persoanele participante să respecte măsurile de protecție și distanțare, prevăzute pentru prevenirea răspândirii Covid-19.

Cu toate acestea, au existat persoane care nu au respectat prevederile legale, iar până în prezent, polițiștii au aplicat 27 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 6.000 lei, pentru nerespectarea restricțiilor impuse pe perioada stării de alertă.

Verificările continuă pentru luarea măsurilor legale.