Amenințat cu un cuțit în curtea casei

1

Polițiștii din Târgu Jiu au fost sesizați, sâmbătă, prin apelul 112, de către un tânăr de 31 de ani, din comuna Stănești, cu privire la faptul că un bărbat a pătruns fără drept în curtea locuinței  sale.

Oamenii legii s-au deplasat la fața locului, ocazie cu care au stabilit că în timp ce apelantul se afla la domiciliu, în curtea locuinței sale ar fi pătruns un bărbat de 49 de ani, din orașul Călan, județul Hunedoara, având asupra sa un obiect înțepător-tăietor și ar fi lovit geamurile de la ușa principală de acces în locuință, totodată amenințându-l cu acte de violență.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violare de domiciliu, distrugere și amenințare, iar în continuarea cercetărilor efectuate, polițiștii au luat măsura rețineri pentru 24 de ore față de bărbat, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.