Adolescent din Gorj dat dispărut

10

Polițiștii gorjeni au fost sesizați astăzi prin apel 112, de o femeie, de 37 de ani, din comuna Bălești, satul Ceauru, cu privire la faptul că fiul său, Tucă Rareș Ionuț, în vârstă de 15 ani, în noaptea de 23 spre 24 aprilie ar fi plecat în mod voluntar de la domiciliu și până în prezent nu s-a mai întors.

„Din primele verificări, a reieșit faptul că acesta ar fi plecat cu bicicleta.

Băiatul are o înălțime de aproximativ 1,75 m, 65 de kilograme, părul blond, tuns scurt și ochii albaștri.

La momentul plecării, minorul purta o geacă neagră din imitație de piele și pantofi din piele de culoare neagră. Orice persoană care poate oferi informații ce pot conduce la identificarea minorului, este rugată să anunțe cel mai apropiat polițist sau să apeleze numărul de urgență 112!“, au transmis reprezentanții Poliției Gorj.