Accident pe DN 67 Cornești

2

Polițiștii din Târgu Jiu au fost sesizați, joi, prin apelul 112, de un participant la trafic despre faptul că pe DN 67 Cornești a avut loc un eveniment rutier soldat cu victime.

Din cercetările efectuate de polițiști la fața locului, a reieșit faptul că o femeie de 32 de ani, din comuna Bălești, în timp ce conducea autoturism, pe DN 67, din direcția Motru către Târgu Jiu a schimbat direcția de mers, prin efectuarea virajului la stânga, fiind acroșată de o autoutilitară, condusă de un bărbat de 33 de ani, din comuna Padeș, care se angajase regulamentar în depășirea acesteia.

În urma impactului o fetiță de 10 ani, din comuna Bălești, pasageră în primul autoturism a suferit leziuni și a fost transportată, cu ambulanța, la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

La testarea cu aparatul etilotest, în cazul ambilor conducători auto, rezultatul a fost negativ.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.