A pierdut la păcănele și s-a ales cu dosar penal

0

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Târgu Cărbunești au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, un tânăr, de 29 de ani, din orașul Târgu Cărbunești, bănuit de săvârșirea infracțiunii de distrugere.

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, în cursul zilei de ieri, tânărul, aflându-se în incinta unei societăți comerciale din orașul Târgu Cărbunești, ar fi distrus monitorul unui aparat de tip slot-machines, pe fondul consumului de alcool și fiind supărat că a pierdut o sumă de bani la jocurile de noroc.

 

Prejudiciul cauzat este în curs de estimare.