S-a stins.din viață omul de cultură Ion Mocioi. Acesta avea.varsta de 85 de ani și era o prezență obișnuită la toate manifestările culturale.
Ion Mocioi a fost director al Direcției de Cultură Gorj, doctor în filosofie, fost senator și autor a numeroase volume în special despre opera și viața lui Brâncuși, s-a stins din viață la vârsta de 85 de ani.
Vestea a fost dată de către primarul comunei Peștișani, Cosmin Pigui: ,,Există vești pe care le primim cu greu și despre care nu am vrea niciodată să scriem.
Am aflat cu profundă tristețe despre trecerea în neființă a domnului profesor Ion Mocioi, un om care și-a legat numele de cultura gorjeană și care a dedicat o mare parte din viață cercetării și promovării vieții și operei lui Constantin Brâncuși. Totodată, a ocupat cu responsabilitate numeroase funcții publice în județul Gorj, punând mereu în slujba comunității experiența și devotamentul său.
Pentru comunitatea din Peștișani, Ion Mocioi a fost mai mult decât un om de cultură. A fost un prieten apropiat al comunei noastre, prezent la aproape toate evenimentele culturale dedicate lui Brâncuși și valorilor care definesc aceste locuri. De fiecare dată a venit cu bucurie, cu sfaturi, cu înțelepciune și cu dorința sinceră de a pune în valoare moștenirea pe care o avem.
În urmă cu doar trei săptămâni am avut onoarea și bucuria de a-i înmâna titlul de ‘Cetățean de Onoare al comunei Peștișani”. A fost un gest de recunoștință pentru tot ceea ce a făcut pentru cultura gorjeană și pentru legătura sa profundă cu Peștișaniul. Astăzi, acea întâlnire capătă o încărcătură emoțională pe care cu greu o putem exprima în cuvinte.
Prin plecarea sa, Gorjul pierde o personalitate de excepție, iar noi pierdem un colaborator apropiat și un susținător neobosit al identității culturale a comunei noastre.
În numele comunității din Peștișani și al meu personal, transmit sincere condoleanțe familiei îndoliate și tuturor celor care l-au cunoscut și l-au prețuit.
Dumnezeu să-l odihnească în pace! Veșnică recunoștință pentru tot ceea ce ne-a lăsat.
Foto-25 iunie 2026-Ion Mocioi primind placheta cu înscrisul ”Cetățean de onoare”-În semn de recunoștință pentru felul în care, prin activitatea și exemplul său, a cinstit și a făcut cunoscute lumii valorile culturale românești și pentru susținerea constantă a operei și moștenirii lui Constantin Brâncuși.
Placheta a fost înmânată în cadrul manifestărilor organizate în luna iunie, la Hobița, în cadrul proiectului cultural Peștișani-Acasă la Brâncuși, 150 de ani de artă și genialitate”.























