A murit electrocutat în timp ce suda în propria gospodărie

55

Un bărbat, de doar 35 de ani, din comuna Crasna, a decedat, după ce s-a electrocutat, în timp ce suda în propria gospodărie, din cauza unei prize neizolate corespunzător.

„La data de 28 iunie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au fost sesizați prin apelul 112 de o tânără de 22 de ani, din comuna Crasna, sat Crasna, cu privire la faptul că o persoană s-a electrocutat. Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului, s-a stabilit că, un bărbat de 35 de ani, din aceeași localitate, în timp ce suda la o motocositoare, din cauza unei prize neizolate corespunzător, s-ar fi electrocutat. La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul S.A.J. Gorj, care a procedat la acordarea de îngrijiri medicale, însă la scurt timp a fost constatat decesul victimei. Cadavrul a fost transportat la S.M.L. Gorj în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzei decesului. În cauză s-a întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă” a comunicat IPJ Gorj.