Titi Balaci, fost fotbalist la Pandurii, care activa ca maseur la CSM Târgu Jiu, va fi înmormântat marți, 24 martie în Cimitirul Municipal din Târgu Jiu. Acesta a fost găsit decedat în locuința sa în care trăia singur.
Sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Titi Balaci va fi adus luni, 23 martie, la ora 13:00, la Stadionul Municipal “Constantina Diță”.
„Suporterii gorjeni care vor să-i aducă un ultim omagiu, o pot face și mâine, acolo unde Titi s-a simțit cel mai bine, în “dreptunghiul verde”.
Mașina, care va transporta sicriul fostului mare fotbalist gorjean, va face înconjurul terenului înainte să revină la Capela Eden.
Slujba de înmormântare va avea loc marți, 24 martie, la ora 13:00, la Cimitirul Municipal din Târgu Jiu.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!“, au transmis reprezentanții Clubului Sportiv Municipal Târgu Jiu.






















