Un bărbat de 48 de ani, din comuna Padeș, a fost rănit grav, joi, în urma unui accident de muncă produs pe șantierul din zona Narcise, din Târgu Jiu, unde sunt ridicate mai multe imobile din panouri tip OSB.
Potrivit primelor informații, muncitorul a căzut de la înălțime, de pe o schelă, suferind multiple traumatisme și o plagă în zona toracică. Acesta a fost transportat de urgență la UPU din cadrul Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, unde a fost stabilizat și supus investigațiilor medicale, inclusiv unui examen CT. Ulterior, pacientul a fost transferat la Spitalul Județean de Urgență Craiova, la Secția de Chirurgie Toracică. La momentul transferului, bărbatul era conștient, însă în stare gravă.
Zona în care s-a produs accidentul a mai fost în atenția publică în ultimele săptămâni, după ce jurnalistul Narcis Daju a semnalat presupuse nereguli privind modul de execuție a lucrărilor și condițiile de muncă de pe șantier. Acesta a reclamat lipsa echipamentelor de protecție pentru muncitori și a fost ulterior implicat într-un incident cu reprezentantul firmei constructoare.
Reprezentanții Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj au anunțat că patru inspectori din domeniul securității și sănătății în muncă s-au deplasat imediat la fața locului pentru a stabili cauzele producerii accidentului. Angajatorul a fost convocat la sediul instituției pentru verificarea documentelor și a modului în care au fost respectate normele legale.
Construcția imobilelor din zona Narcise este finanțată de Primăria Municipiului Târgu Jiu, din fonduri europene.























